In timpul acestei actiuni, au fost aplicate si amenzi in valoare de peste 80.000 de lei.

Loturi false, provenite din Bulgaria, au fost depistate in depozitele unor distribuitori din Buzau, Galati si Neamt.

"Pentru identificarea unor eventuale fraude, probele au fost trimise pentru efectuarea de analize izotopice, specifice identificarii prezentei apei exogene, respectiv a prezentei alcoolului etilic de alta natura decat cel obtinut prin fermentarea naturala a strugurilor. Probele au fost analizate de catre Laboratorul de Spectrometrie de Masa, Cromatografie si Fizica Ionilor din cadrul Institutului National de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare Cluj Napoca.

In urma acestor neconformitati depistate, s-au aplicat urmatoarele masuri: retragerea de la comercializare a unei cantitati de 29 174 l vin falsificat, acordarea de sanctiuni contraventionale in valoare de 80 000 lei, sesizarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in vederea aplicarii legislatiei fiscale, sesizarea IGPR – Directia de Investigare a Criminalitatii Economice, in vederea efectuarii cercetarilor de specialitate.

In baza protocolului de cooperare si a Planului comun de actiune intre MADR si ANAF pentru verificarea legalitatii desfasurarii activitatilor de productie si comercializare in domeniile produselor viticole, se monitorizeaza toate loturile de vin de masa provenite din Bulgaria", informeaza Ministerul Agriculturii, intr-un comunicat de presa.