"Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau doresc sa calatoreasca in Republica Maldive ca, din cauza escaladarii situatiei politice, autoritatile locale au decretat stare de urgenta, pentru 15 zile, cu efecte precum limitarea anumitor drepturi si servicii, care se vor manifesta cu preponderenta in capitala Male.

Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numarul de telefon al Ambasadei Romaniei in Republica India: +911126141663, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta. De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu caracter de urgenta au la dispozitie si telefonul de permanenta al misiunii diplomatice a Romaniei la New Delhi: +918130303444", se arata intr-un comunicat.