In prima instanta, pe 31 ianuarie, Orban a fost achitat.

Orban l-ar fi contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, cerandu-i ajutor financiar in campania electorala pentru alegerile locale din vara anului trecut, informeaza DNA.

Potrivit procurorilor, acesta s-ar fi intalnit cu Urdareanu la locuinta celui din urma si i-a comunicat ca are nevoie de 50.000 de euro pentru campania electorala.

"Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri ca el pretinde putin, ca nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri sa se gandeasca daca poate sa dea banii: 'te gandesti daca poti sau imi dai un sut in fund'. Ludovic Orban i-a spus ca nu vrea nimic de la partid", se arata in rechizitoriul DNA, potrivit Hotnews.ro.

Cei doi s-au intalnit din nou pe 20 martie 2016, ocazie cu care Orban i-a pretins lui Urdareanu suma de 50.000 de euro, aratand ca are un buget limitat pentru campanie si ca isi doreste "sa aiba canale deschise" pe anumite posturi TV.