Potrivit reprezentantilor ISU Bucuresti – Ilfov, incendiul a izbucnit joi noapte, in jurul orei 00.30, pe strada Delureni din Sectorul 5 al Capitalei. Initial au fost trimise la fata locului trei autospeciale de stingere, o autoscara, o descarcerare si o ambulanta SMURD, insa din cauza flacarilor violente si a degajarilor mari de fum, echipajele au fost suplimentate, astfel ca pompierii au intervenit cu 13 autospeciale de stingere, trei descarcerari, o autoscara si doua ambulante SMURD, noteaza News.ro.

In urma incendiului, au fost afectate sase proprietati pe o suprafata de 800 de metri patrati, iar trei persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale la locul interventiei, dupa ce au suferit atacuri de panica, insa au refuzat transportul la spital.

Incendiul a fost stins dupa aproximativ sase ore, mai spune ISU Bucuresti – Ilfov.