Seful salvamarilor din sudul litoralului, Vasile Bortes, a declarat corespondentului News.ro ca barbatul se afla in ultima zi de concediu, alaturi de sotie si copilul lor. Cei trei au mers miercuri dimineata, in jurul orei 7.00 pe plaja, iar barbatul a vrut sa faca o fotografie, intrand in apa pana la mijloc, insa a fost tras in larg de curentii puternici. Doua persoane care au asistat la incident au incercat sa-l ajute pe barbat si au aruncat inspre acesta un caiac al salvamarilor, aflat pe mal, insa turistul nu a mai reusit sa se prinda de el, fiind inghitit de ape.

Trupul sau a fost cautat de salvamari, pompieri si scafandri, fiind gasit dupa mai bine de doua ore.

Seful salvamarilor din sudul litoralului considera ca ar trebui schimbata legislatia in sensul ca persoanele care se aventureaza in mare in cazul in care isi pun viata in pericol sa poata fi sanctionate.

Vasile Bortes a mai spus ca salvamarii au arborat steagul rosu si miercuri, deoarece marea este agitata si curentii puternici, iar inotul este interzis.

Un alt barbat si-a pierdut viata, marti, la Mangalia. Trupul sau a fost adus de valuri la tarm miercuri, in jurul orei 5.00.

Numarul persoanelor care si-au pierdut viata inecate pe litoral de la inceputul sezonului estival a ajuns la 17.