Potrivit unui comunicat de presa dat publicitatii, joi, de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj, unitatea de parchet a inceput urmarirea penala a pasagerului din cursa Cluj - Londra, care a creat panica, miercuri, in avionul ce urma sa decoleze de pe Aeroportul Cluj-Napoca spunand ca are o bomba in bagaj, si barbatul este cercetat pentru comiterea infractiunii de "comunicare de informatii false, care pune in pericol siguranta zborului”.

Potrivit sursei citate barbatul risca pana la 10 ani de inchisoare pentru fapta sa.

"S-a dispus inceperea urmaririi penale, numitul M.A. (pasager in cursa Cluj-Londra) are calitatea de suspect si este cercetat pentru comiterea infractiunii de „comunicare de informatii false, care pune in pericol siguranta zborului”. Pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta infractiune este inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi”, se precizeaza in comunicatul de presa al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj.

Un avion care trebuia sa decoleze, miercuri dimineata, de pe Aeroportul International Cluj-Napoca cu destinatia Londra a intarziat aproape trei ore dupa ce un pasager a afirmat ca ar avea o bomba in bagajul de cabina, acesta fiind coborat din avion si preluat pentru cercetari de catre organele abilitate. Alarma s-a dovedit falsa.

Barbatul care a creat panica in avion este un bistritean in varsta de 44 de ani si a fost retinut de Politia de Frontiera care ulterior a inaintat dosarul catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj.