Potrivit acestuia, dupa ce incendiul va fi declarat stins, se va constitui o comisie de cercetare a cauzei probabile de incendiu, formata din pompieri care au participat la interventie si inspectori de prevenire de la nivelul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti Ilfov.

Incendiul a izbucnit vineri, in jurul orei 18.00, la depozitul din localitatea Darasti, judetul Ilfov si a afectat aproximativ 1.000 de metri patrati din suprafata totala a imobilului de 1.800 de metri patrati, declarau reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta.

Intrebat despre pagubele produse de incendiu, purtatorul de cuvant al ISU spunea ca este posibil sa fi scapat de flacari doar echipamentele electronice aflate in partea din spate a cladirii.

Initial, au fost trimise pentru stingerea incendiului zece autospeciale, patru autoscari si o echipa de descarcerare, insa numarul acestora a fost suplimentat, ajungandu-se la 15 autospeciale de stingere, trei echipe de descarcerare si au fost aduse si motopompe pentru alimentare din surse fara presiune.

Stefan Ecxarcu, managerul Global Archive, compania careia ii apartine depozitul distrus de incendiu, a declarat, sambata, ca urmeaza sa fie facuta o analiza, in baza situatiei electronice pe care firma o are, pentru a se stabili exact ce documente au ars. El a mai spus ca depozitul avea asigurare, iar companiile care aveau acolo arhivele si au ramas fara documente vor fi despagubite.

El a mai spus ca firma a investit 400.000 de euro intr-un sistem modern de stingere a incendiilor, cu gaz inert, la doua dintre depozitele companiei, iar pentru depozitul cuprins de incendiu erau incepute lucrari de dotare cu un astfel de sistem.

Potrivit site-ului companiei, aceasta are peste 150 de clienti, in general companii private, inclusiv banci.

In depozitele din localitatea ilfoveana Darasti, care apartin Global Archive Management si care au fost distruse intr-un incendiu puternic izbucnit vineri seara, se afla, pe langa arhivele unor mari companii, inclusiv banci, toata arhiva Astra Asigurari, inca din perioada in care aceasta era monitorizata de firma de audit financiar KPMG, a scris Romania Libera.