Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta ”Banat” al judetului Timis, Bogdan Mutu, a declarat pentru News.ro ca un accident rutier a avut loc in Timis, fiind implicat un autoturism marca Audi care a luat foc.

"Este vorba despre un accident rutier in care e implicat un autoturism marca Audi. La fata locului s-au deplasat din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta o autospeciala de lucru cu apa si spuma, o descarcerare, trei ambulante SMURD, un ofiter si 15 subofiteri. S-a constatat ca autoturismul a iesit de pe suprafata carosabila, dupa care a luat foc. Dupa stingerea incendiului, din nefericire, pompierii au constatat ca in interior se aflau doua persoane carbonizate", a declarat Bogdan Mutu.

Accidentul s-a petrecut pe soseaua care leaga Timisoara de orasul Lipova din Arad, in dreptul localitatii Fibis, unde autoturism s-a izbit de un copac de pe marginea drumului, apoi a luat foc.

Cele doua cadavre se aflau pe bancheta din spate a masinii.
Soferul masinii a fost gasit ratacind pe un camp Soferul masinii a fost gasit de politisti. Tanarul de 19 ani le-a declarat anchetatorilor ca a pierdut controlul volanului din cauza unei glume facute de unul dintre pasageri. Politistii au reusit sa il identifice pe tanar la aproximativ doua ore de la producerea accidentului de duminica seara. In momentul in care a fost gasit, acesta ratacea pe un drum din vecinatatea comunei Fibis, potrivit politistilor din Timis.

Tanarul in varsta de 19 ani, care se afla in stare de soc, le-a povestit anchetatorilor ca accidentul a avut loc in urma unei glume. Unul dintre pasagerii din spate i-ar fi dat cu palma peste ceafa, in joaca, moment in care el s-a speriat si a pierdut controlul volanului. Soferul le-a mai spus politistilor ca s-a speriat foarte tare cand a vazut cum masina este cuprinsa de flacari si de aceea a fugit de la locul accidentului.

Soferul si pasagera din dreapta au fugit de la locul accidentului.

Pasagera care a fugit de la locul accidentului impreuna cu soferul este o adolescenta de 17 ani din comuna Fibis, care a fost gasita acasa de catre politisti.

Cei doi pasageri care au murit carbonizati sunt un baiat de 20 de ani si o fata care inca nu a fost identificata, conform politistilor.