Luni seara, in jurul orei 23.30, femeia de 43 de ani, angajata la o firma de taximetrie, a sunat la numarul de urgenta 112, spunand ca un client a determinat-o sa opreasca pe o strada intunecata, unde a incercat sa o violeze, arata reprezentantii Politiei Capitalei.

Potrivit unor surse judiciare, taximetrista l-a luat pe client din zona Dorobanti, barbatul ezitand asupra destinatiei.

Ulterior, el i-ar fi spus femeii sa il duca in cartierul Pantelimon, intr-un loc intunecat din apropierea lacului, unde a amenintat-o cu cutitul, pentru a intretine relatii sexuale cu el.

Femeia s-a impotrivit si, in final, a negociat cu agresorul, oferindu-i 100 de lei pentru a o lasa in pace, mai spun sursele citate. Inainte sa plece, barbatul i-a fotografiat legitimatia si a amenintat-o pe taximetrista ca va avea de suferit daca va depune plangere, potrivit acelorasi surse.

In urmat investigatiilor, agresorul a fost identificat si dus la Sectia 9 Politie din Capitala pentru a fi audiat. Potrivit surselor citate, autorul faptei era proaspat eliberat din penitenciar. El a fost condamnat la 15 ani de inchisoare, dupa ce, in 2005, a violat o femeie in parcul Herastrau din Bucuresti.

Cercetarile sunt continuate sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa la viol, cu barbatul in stare de retinere, urmand a fi prezentat magistratilor.