Accidentul a avut loc in curtea unei societati comerciale din comuna Bascov, in momentul in care mai multi angajati ai firmei se aflau in pauza de masa, scrie News.ro.

Soferul a iesit dintr-o parcare, a accelerat foarte tare si a intrat in plin cu masina in grupul de oameni.

In urma impactului, o femeie a murit si alte cinci persoane au fost ranite.

Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arges au declarat ca la fata locului au ajuns mai multe ambulante, trei dintre raniti fiind preluati de echipaje SMURD, iar doi de salvari ale Serviciului Judetean de Ambulanta.

Ranitii sunt constienti si au diverse leziuni, fiind transportati la spital. De asemenea, mai multe femei au facut atacuri de panica, primiri ingrijiri medicale la fata locului.

Barbatul care a intrat cu masina in grupul de oameni are 22 de ani si este coleg cu cei raniti.

Politistii se afla la fata locului pentru a vedea ce s-a intamplat, fiind luata in calcul si varianta ca barbatul sa fi intrat intentionat in colegii sai.