"Reactionam la noile semnale de limitare si subordonare a unor institutii. Politizarea si numirea in functie dupa criterii si interese politice este unu dintre primele motive care ne-au scos in strada.

Daca DNA nu ar fi cercetat maniera in care OUG 13 a fost adoptata, nu am fi aflat astazi ca ministerul pentru Relatia cu Parlamentul oferise in prima faza un aviz negativ proiectului de modificare a codurilor penale, motiv pentru care sedinta a fost amanata pana la ora 21.00, pentru a fi redactat un nou aviz, de aceasta data pozitiv. Azi am aflat ca DNA a trecut peste limite in anchetarea acestui dosar.

Dar daca nu era de competenta acestei institutii, cine ar trebui sa scoata la iveala aceste nereguli si de ce nu a facut-o?", se arata pe pagina evenimentului.

In Bucuresti, manifestatia ar urma sa inceapa in jurul orei 18.00, in Piata Victoriei, iar dupa aproximativ o ora, manifestantii ar urma sa plece in mars spre Palatul Parlamentului.

De asemenea, oamenii se vor intalni si in fata Prefecturii din Brasov si in Piata Unirii din Cluj.