Prefectura Constanta a informat sambata ca, dupa identificarea a zece noi cadavre de pasari domestice (galinacee si palmipede), in doua gospodarii taranesti din satul Almalau, situat pe malul Dunarii, pana la confirmarea focarului pe baza probelor analizate de Laboratorul National de Referinta al Institutului de Diagnostic si Sanatate Animala (LNRIDSA) Bucuresti, au fost instituite primele masuri specifice pentru impiedicarea raspandirii bolii catre efectivele de pasari domestice si pentru a reduce gravitatea efectelor economice generate de evolutia acestei boli pe teritoriul judetului.

DSVSA a dispus sacrificarea pasarilor din exploatatiile noncomerciale in care a fost declarata suspiciunea de Influenta Aviara, transmite HotNews care citeaza Agerpres.