UPDATE 02:35 Oamenii incep sa plece din Piata Victoriei si se indreapta spre case. Multi dintre ei intentioneaza sa vina si miercuri dimineata, la ora 8, in fata Guvernului.

Update 01.24 - Atmosfera este tensionata. in Piata Victoriei. Oamenii scandeaza "Demisia", "Elicopterul", "DNA sa vina sa va ia".

Jandarmii sunt pregatiti sa intervina cu gaze lacrimogene, dupa ce protestatarii au aruncat in ei cu bulgari de zapada. Unii protestatari s-au imbrancit, pe alocuri, cu jandarmii.

Update 01.17- Numarul persoanelor care protesteaza la Cluj a ajuns la aproape 6.000, iar in Iasi s-au adunat peste 1.500 de oameni.

Update 01.00- Cei peste 1.500 de timisoreni care protesteaza in centrul orasului au cantat cateva versuri din imnul ”Desteapta-te romane”, iar mai multi tineri s-au urcat cu ajutorul unei scari pe cladirea Operei, unde au afisat un banner cu mesajul ”Ne-am rasculat din somn”.

Update 00.36- Peste 15.000 de persoane protesteaza in Piata Victoriei. S-au facut coloane de jandarmi la fiecare iesire din Guvern. Oamenii nu lasa pe nimeni sa iasa din curtea guvernului.

Update 00.17- Peste 10.000 de oameni protesteaza in Piata Victoriei.

Update 01.02, ora 00.07- Peste o mie de persoane au iesit in strada si la Timisoara, iar numarul persoanelor de la Brasov a crescut la 1.500.

Jurnalistii sunt blocati de aproape doua ore in Palatul Victoria, dupa anuntul privind adoptarea OUG pe justitie, cand oamenii au inceput sa se stranga in fata Guvernului pentru a protesta. Angajatii SPP au securizat intrarile in Guvern si nimeni nu are voie sa intre dar nici sa iasa.

Update 23.43 - Peste 150 de oameni protesteaza la Sibiu si 500 la Brasov in urma deciziei luate in aceasta seara. Oamenii striga "La inchisoare, nu la guvernare", "Nu plecam", "Tradatorilor", "Iesiti afara, tradatori de tara".

Numarul persoanelor din Piata Victoriei a ajuns la 3.500.

Update 23.37- Numarul manifestantilor din Piata Victoriei a ajuns la aproximativ 2.500. Oamenii striga "PSD, ciuma rosie", "Noaptea, ca hotii", dupa ce Cabinetul Grindeanu a adoptat proiectul de lege privind gratierea unor fapte, precum si modificarea codurilor penale, prin Ordonanta de Urgenta.

La ora transmiterii acestei stiri, aproximativ 100 de oameni protesteza in Piata Victoriei, unde scandeaza "PSD - Ciuma Rosie" si "Rusine, rusine, rusine sa va fie!", relateaza News.ro.

Initial, cateva zeci de persoane s-au adunat in Piata Victoriei din Capitala, marti seara, in jurul orei 20.00, cand a inceput sedinta Guvernului. Protestatarii au pancarte pe care scrie: "Jos labele de pe Justitie", "In democratie, hotii stau la puscarie" si scandeaza: "DNA sa vina sa va ia", "PSD, ciuma rosie".

Numarul manifestantilor a inceput sa creasca dupa terminarea sedintei de Guvern, in care, desi nu se aflau pe ordinea de zi, au fost adoptate proiectul de lege privind gratierea unor fapte si modificarea codurilor penale, prin Ordonanta de Urgenta.

Peste 45.000 de oameni au protestat, duminica seara, in Bucuresti si alte zeci de mii in mai multe orase din tara fata de cele doua proiecte de OUG, acestea fiind cele mai mari manifestatii din Romania de dupa 1990. A fost al doilea weekend consecutiv cand mii de oameni au protestat fata de cele doua proiecte, in urma unor apeluri pe Facebook.

9AM.ro va transmite LIVE pe facebook de la fata locului!