Politistii, sub coordonarea procurorilor, au retinut, miercuri, sase persoane intr-un dosar de inselaciune, spalare a banilor, fals in inscrisuri sub semnatura privata, frauda informatica, fals si complicitate la fals intelectual, uz de fals si complicitate la inselaciune.

Anchetatorii suspecteaza ca, in perioada 2010 – 2014, cei sase ar fi falsificat 4.508 retete medicale, care au fost decontate prin intermediul unei farmacii, provocand un prejudiciu de 667.000 de lei.

De asemenea, in perioada 2013 – 2014, ar fi fost introduse in evidente retete falsificate, emise de un cabinet medical. In 2013, administratorul farmaciei ar fi facut zece transferuri bancare in valoare de 80.000 de lei, bani proveniti in urma decontarii retetelor false, in scopul de a ascunde sau disimula originea ilicita a acestora, mai arata anchetatorii.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro ca este vorba despre un medic, doua asistete medicale, administratorul unei farmacii si doi farmacisti.

Miercuri, politistii au facut in acest dosar sapte perchezitii in orasul Tandarei, din judetul Ialomita, si in comuna Mihail Kogalniceanu, din judetul Constanta. In urma descinderilor, politistii au ridicat inscrisuri, calculatoare si suma de 37.000 de lei, in vederea administrarii probatoriului.

In cursul zilei de joi, cei sase suspecti retinuti vor fi prezentati instantei cu propunere de arestare preventiva.