Din cauza acestei legi, seful PSD, Liviu Dragnea, nu a putut fi nominalizarea PSD pentru functia de premier.

Asadar, internautii au lansat o petitie online in care cer demisia lui Victor Ciorbea din functie. Petitia, care se numeste "Victor Ciorbea, esti concediat!", a strans in jur de 29.000 de semnaturi pana la ora 23:00.

"Domnule Ciorbea,

Suntem nemultumiti de felul in care va derulati activitatea, acordand foarte putina atentie cetatenilor si deosebit de multa grija politicienilor acuzati sau condamnati pentru diferite ilegalitati. Va cerem sa eliberati postul pentru cineva care pune interesul cetateanului pe primul loc. Domnule avocat, sunteti concediat!", se arata in textul petitiei.

Initiatorul campaniei, Tudor Bradatan, care a fost activist in campania Salvati Rosia Montana, mai precizeaza ca, "de cand ocupa functia de Avocat al Poporului, Victor Ciorbea s-a remarcat doar prin blatul evident pe care l-a facut cu toti cei ce sfideaza drepturile omului".

"Cand au fost oameni calcati in picioare la Pungesti, nu a avut nicio apasare. Cand mii de persoane cu dizabilitati ar fi avut nevoie de implicarea sa, le-a intors spatele. Cand 'scriitorii' din puscarii sau presedinti de partid certati cu legea i-au cerut sprijinul, nu a ezitat sa il ofere. As putea continua lista nemultumirilor pana maine, dar chiar si atat e suficient pentru a ii cere demisia", a conchis acesta.