Avertizarea este valabila de joi, ora 17:00, pana vineri la 8:00 dimineata.

In intervalul mentionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat toate zonele de munte, precum si regiunile nordice si centrale. Indeosebi in nordul Carpatilor Orientali si in Muntii Apuseni, cantitatile de precipitatii vor depasi local 20...25 l/mp, iar stratul de zapada nou depus va fi consistent, anunta ANM conform Ziare.com.

Vantul va prezenta intensificari temporare, cu viteze la rafala de 50...60 km/h si, mai ales in zona montana inalta, peste 65...75 km/h, viscolind ninsoarea si reducand semnificativ vizibilitatea.


ANM mai precizeaza ca in Banat si Crisana se vor semnala precipitatii mixte, ce vor favoriza, pe arii restranse, formarea poleiului.