Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, politistii Inspectoratului General pentru Imigrari au intensificat in luna septembrie, la nivel national, actiunile de prevenire si combatere a migratiei ilegale si a muncii nedeclarate a strainilor.

Astfel, in perioada 1 - 30 septembrie au fost facute mai multe controale, in urma carora 91 de cetateni straini au fost depistati de politistii de imigrari in situatii ilegale, iar 123 au fost preluati de la alte structuri pentru aplicarea masurilor din domeniul de competenta. Dintre acestia, 33 de persoane au primit decizii de returnare si comunicari de parasire a teritoriului Romaniei, 27 au solicitat o forma de protectie internationala statului roman, unul a fost tolerat, opt straini au aplicat pentru programul de repatriere voluntara, iar pentru ceilalti au fost dispuse alte masuri.

Politistii de imigrari au organizat misiuni de indepartare sub escorta din Romania a 44 de persoane, iar pentru 85 au intocmit documentele necesare pentru luarea in custodie publica pana la indepartarea de pe teritoriul tarii noastre.

De asemenea, cetatenii straini care nu au respectat legislatia in domeniul migratiei au fost sanctionati cu avertisment si cu amenzi in valoare totala de 79.825 de lei, in timp ce mai multe firme la care lucrau cetateni straini fara forme legale au primit amenzi in valoare de 129.000 de lei, scrie News.ro.