Robert Negoita a spus ca deocamdata nu poate spune exact de ce a fost chemat la DNA, dar ca va da mai multe informatii dupa ce va discuta cu procurorii.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoita, este urmarit penal din luna aprilie, de procurorii anticoruptie, pentru evaziune fiscala in forma continuata, fiind suspectat ca in perioada 2005- 2009 a construit prin firma sa trei ansambluri rezidentiale si a vandut, in nume propriu, 1.250 de locuinte, fara a inregistra aceste operatiuni, creand astfel un prejudiciu de peste 77.140.000 de lei.

Potrivit DNA, Negoita a construit, pentru vanzare, ansambluri rezidentiale formate din vile si blocuri de locuinte si locuri de parcare, situate in Bucuresti, in orasul Voluntari si orasul Popesti Leordeni. Incepand din decembrie 2005, Negoita a inceput vanzarea imobilelor pe masura finalizarii acestora, fara a declara organelor fiscale teritoriale activitatea economica desfasurata si fara a achita obligatiile fiscale ce-i reveneau.

In perioada 10 ianuarie 2006 - 13 iulie 2009, actualul primar al Sectorului 3 a facut 1.250 de tranzactii imobiliare, constand in vanzari de constructii si teren aferent constructiilor, activitati din care a obtinut venituri de 364.714.645 lei.

"Avand in vedere ca Negoita Robert Sorin a luat masuri active de comercializare a locuintelor construite in cele trei ansambluri rezidentiale prin mijloace similare unui prestator de servicii sau comerciant, activitatea pe care a desfasurat-o este calificata ca activitate economica, pentru care exista obligatia platirii de TVA catre buget. Pentru a evita plata obligatiilor fiscale aferente veniturilor realizate, Negoita Robert Sorin a folosit un procedeu ingenios prin care cheltuielile cu realizarea imobilelor, in nume propriu, au fost evidentiate contabil si declarate fiscal de societatile pe care le administra, insa veniturile nu au fost evidentiate. Prin urmare, raportat la cele trei ansambluri rezidentiale, Negoita Robert Sorin nu a declarat activitatea economica prestata ca persoana impozabila in scopuri de TVA. Astfel, desi imobilele scriptic au fost edificate de persoana fizica Negoita Robert Sorin, dupa finalizare, acestea au fost prezentate, la toate targurile imobiliare, drept ansamblurile rezidentiale apartinand unei din societatile la care acesta era actionar", sustine DNA.

Procurorii mai spun ca prejudiciul total adus bugetului de stat este estimat la 77.148.021 lei si reprezinta TVA de la care Negoita Robert Sorin s-a sustras, in perioada 2005 – 2009, scrie News.ro.

Primarul Sectorului 3 declara, dupa ce a fost pus sub acuzare, ca dosarul sau de la DNA a fost constituit in urma unei plangeri facute impotriva sa in 2009 de catre fostul presedinte al ANAF Sorin Blejnar.

Intr-un alt dosar, de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, care vizeaza tot fapte de evaziune fiscala, cu un prejudiciu de peste cinci milioane de euro, politistii au facut, miercuri, perchezitii la societatea Pro Hotels, din cadrul grupului de firme Rin Group, detinut de fratii Ionut si Robert Negoita.

“In cauza, se efectueaza cercetari cu privire la savarsirea infractiunilor de efectuarea de rambursari ilegale de TVA si de evaziune fiscala, fapte prevazute si pedepsite de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, care au fost comise prin intermediul unor societati comerciale ce desfasoara activitati in domeniul constructiei de ansambluri rezidentiale si hoteluri. Prejudiciul estimat este de peste 5.000.000 de euro”, a precizat Politia Romana.