Potrivit unui comunicat de presa, de sambata, al Inspectoratuui judetean de Politie Caras- Severin, vineri seara, la ora 20.15, politistii din orasul Bocsa au oprit pentru control un autoturism condus de un barbat de 43 de ani, din localitatea Firliug.

Alaturi de sofer se aflau alti doi barbati, unui de 31 si altul de 38 de ani, din Resita si Firliug.

”Cu ocazia controlului efectuat, politistii au gasit in autoturism o arma cu glont, un pistolet si 14 cartuse. Autoturismul a fost indisponibilizat, iar armele si munitia au fost ridicate in vederea cercetarilor”, se arata in comunicat.

Doi barbati au fost retinuti pentru 24 de ore pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, urmand ca in cursul zilei de sambata sa fie prezentati magistratilor cu propunere de arestare preventiva, transmite News.ro.