"Domeniile de cercetare pentru care se acorda bursa sunt urmatoarele: constituirea, evaluarea si conservarea patrimoniului emigratiei romanesti, studierea documentelor privitoare la exilul romanesc, cercetarea exilului romanesc, ca parte a rezistentei intelectuale din anii dictaturii si opresiunii comuniste, in contextul european de dinaintea si de dupa caderea comunismului, studierea mostenirii culturale Ierunca-Lovinescu si a importantei acesteia pentru spatiul cultural francez si european, studierea influentelor pe care exilul romanesc in Franta le-a exercitat asupra miscarii intelectuale din Romania si din diaspora romaneasca, cercetarea contributiei diasporei la dezvoltarea patrimoniului cultural romanesc", se arata intr-un comunicat emis de Guvern, vineri, la finalul sedintei in care s-a luat aceasta decizie.

Studentii beneficiari ai acestei burse vor fi cazati in locuinta care a apartinut sotilor Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, situata in Paris, strada François Pinton nr. 8, Republica Franceza, precizeaza MEDIAFAX.

Procedura de selectie, acordare si monitorizare a utilizarii bursei ”Ierunca-Lovinescu” va fi elaborata de Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului afacerilor externe, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a hotararii de guvern adoptate astazi. Anual se acorda o singura bursa, finantata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Afacerilor Externe, iar cuantumul ei va fi stabilit prin ordion de ministru, se mai arata in documentul citat.