Parchetul Tribunalului Suceava a anuntat, luni seara, ca o echipa constituita din procurori si politisti din Directia Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Suceava a constatat si instrumentat un flagrant de luare de mita al primarului comunei Mitocu Dragomirnei, Danut Solcan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii au dispus, totodata, punerea in miscare a actiunii penale fata de Solcan, care a fost audiat, luni dupa-amiaza, la Parchetul Tribunalului Suceava, pentru luare de mita.

Potrivit sursei citate, Danut Solcan, in calitate de primar al comunei Mitocu Dragomirnei, este acuzat ca a pretins de la un martor denuntator suma de 5.300 de lei, din care a primit 5.200 de lei, pentru ca primarul sa-si indeplineasca atributiile de serviciu si sa faca demersurile necesare in vederea prelungirii unui contract de concesiune a imasului public.

In acest caz procurorii au luat fata de primar masura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile.