Pe scurt, este pentru prima oara in istorie cand Bisericile Ortodoxe se reintalnesc in aceasta formula. Evident ca astfel de intalniri au mai fost (conferinte, sinaxe etc.), dar cel putin in aceasta ampla formula organizatorica, generatoare de importante documente agreate in comun, nu. Sa spunem ca ar fi de luat in considerare sinoadele panortodoxe de marturisire a credintei (sec XVII), numai ca si acestea au fost sinoade locale.

Actualul Sinod panortodox este planuit inca din anii ’30 ai secolului XX – ma refer la demersurile concrete prin stabilirea unor teme de discutie, cum a fost cel de la Manastirea Vatopedu (Sf. Munte Athos). Din pacate, anii razboiului si cei ai dictaturii comuniste, alte convulsii politice, ecleziale, economice etc., obiective ori subiective, au impiedicat o asemenea reunire. Ceea ce se va petrece, sper, in iunie 2016 este o consecinta a celor peste 10 intalniri preparatorii incepute inca din anii ’60.

Denumirea exacta va fi aceasta: Sfantul si Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe, dar este folosita, pe scurt, si cea de Sinod panortodox. (Marius Vasileanu, pentru MEDIAFAX).