Aproape 200 de angajati ai TVR au protestat in curtea institutiei. "Este un protest in curtea TVR. Astazi este sedinta Consililui de Administratie(CA), oamenii au iesit sa o sustina pe Monica Ghiurco. Sunt intre 150 si 200 de oameni, simpli salariati ori lideri si membri de sindicat. Nu este un protest organizat de sindicate. Au iesit in pauza , nu au oprit lucru si nu s-a scandat" a declarat Dragos Bocanaciu presedintele sindicatului SPUSTV pentru MEDIAFAX.

Mai mult, potrivit sursei citate, salariatii TVR au semnat o petitie pe care au depus-o la Consiliul National de Combatere a Discriminarii (CNCD), privind declaratiile lui Calin Popescu Tariceanu care a spus ca reprezentantii salariatilor nu pot conduce TVR pentru ca nu ar face fata.

Parlamentul a respins, in decurs de doua saptamani, cele doua propuneri pe care CA al TVR le-a facut pentru conducerea institutiei: George Orbean si Monica Ghiurco. Cele doua propuneri nu au obtinut, in plenul Parlamentului, voturile PSD.