Ecranul cu diagonala 21.3” este rotit in pozitie verticala pentru a incapea pe spatarul scaunului din fata, folosind la maximum spatiul disponibil pentru instalare. Desigur, in acest mod nu se va putea urmari continut video in cele mai bune conditii cu putinta, insa paginile web si prezentarile cu obiective de vizitat in destinatia de vacanta vor fi mult mai usor de parcurs decat pe ecranul inghesuit oferit pe dispozitivele actuale.

Producatorul nu a detaliat specificatiile exacte si nici care ar putea fi companiile aeriene interesate de adoptarea noului sistem multimedia. Cert este ca un eventual upgrade adus avioanelor existente poate fi destul de costisitor, pe langa modificarea scaunelor fiind necesara o serie intreaga de ajustari la nivelul instalatiei electrice si teste complexe care sa ateste ca modificarile facute nu prezinta risc pentru siguranta zborurilor, scrie MEDIAFAX.