Siguranta copiilor in afara locuintei este importanta din momentul in care ies din casa pentru a merge la scoala. Statisticile citate de healthychildren.org arata ca 815 elevi mor anual si 152.000 sunt raniti in drumul lor pe jos de acasa la scoala.

Cei mai expusi la accidente in timp ce merg pe jos sunt copiii cu varsta de 12 ani, conform childalert.co.uk, iar baietii sunt mai expusi unor astfel de accidente decat fetele. 20% din numarul total al accidentelor in care sunt implicati copiii au loc in timpul deplasarii acestora catre scoala.

Exista, insa, cateva lucruri foarte importante pe care parintii pot sa le faca pentru copiii lor pentru a minimiza riscurile producerii unor accidente, atat in drumul spre scoala, cat si la scoala sau chiar in mijloacele de transport in comun.

Iata ce ar trebui sa faca parintii:

In drumul de acasa la scoala si de la scoala catre casa

1. Un ghiodzan reflectorizant ofera o siguranta optima in trafic pentru copilul tau. Vizibilitatea sa pe sosele si pe trotuar este asigurata de un material reflectorizant de calitate, care poate sa reflecte lumina la o distanta foarte mare. Unele ghiozdane, precum aceste modele, au benzi reflectorizante atat pe suprafetele frontale si laterale, cat si pe bretele si pe inchizatoare, pentru un maximum de vizibilitate menit sa previna accidentele.

2. Gaseste, impreuna cu al tau copil, cel mai sigur drum de acasa catre scoala, catre statia de metrou sau de autobuz, ne sfatuieste si publicatia ncpc.org. Evita bulevardele si intersectiile aglomerate, dar si zonele cu santiere sau cele pustii, unde poate fi atacat cu usurinta de caini maidanezi sau de infractori.

3. Invata copilul sa respecte semnele de circulatie si explica-i cu claritate care este rolul acestora pentru siguranta.

4. Invata-l sa se asigure de fiecare data cand trece strada, chiar daca va face asta pe la trecerea de pietoni. El nu trebuie sa se aventureze niciodata pe zebra pana cand masinile de pe sosea nu l-au vazut si nu s-au oprit in totalitate.

5. Invata-l pe cel mic sa nu discute cu strainii si sa nu accepte cadouri din partea lor.

6. Invata copilul sa memoreze numerele de telefon ale parintilor, precum si adresa de acasa, pentru cazul in care se rataceste. In plus, noteaza aceste date, precum si grupa sa sanguina, intr-un portofel pe care sa il poarte tot timpul asupra sa.


In clasa

1. Vorbeste in fiecare zi cu cel mic despre cum s-a descurcat la scoala. Incurajeaza dialogul liber si nu il taxa pentru micile greseli. Atunci cand un copil se simte criticat pentru fiecare greseala, el va invata sa minta, nu-ti va mai povesti despre problemele lui si isi va dezvolta un puternic complex de inferioritate.

2. Urmareste cu atentie schimbarile in comportamentul sau si in performantele sale scolare. Acestea ar putea fi cei mai importanti indicatori care sa semnaleze faptul ca se confrunta cu o anumita problema la scoala.

3. Invata-ti copilul sa nu isi rezolve problemele cu ceilalti copii prin violenta. Explica-i care sunt consecintele unui comportament violent si ofera-i cateva variante pasnice de rezolvare a problemelor cu care se confrunta.

In mijloacele de transport in comun

1. Invata copilul sa astepte in statia de autobuz fara sa stea prea aproape de marginea trotuarului.

2. Invata copilul sa se asigure ca soferul l-a vazut inainte de a traversa prin fata autobuzului.

3. Invata-l pe cel mic sa nu paseasca niciodata prin spatele autobuzului.

4. Invata copilul sa se adreseze adultilor, inclusiv soferului de autobuz, daca un adult sau un alt copil il hartuieste intr-un fel sau altul.

Foto: Wikimedia Commons