Cele 16 perchezitii au fost facute la sediile unor firme si la locuintele unor persoane din judetele Gorj, Dolj, Valcea, Hunedoara si Cluj. Vizati au fost si administratorii unor magazine de piese auto din Targu Jiu. "Din cercetari a reiesit ca, in perioada 2010 – 2012, administratorii unor societati comerciale din judetele vizate, ar fi constituit un circuit evazionist, prin care ar fi inregistrat in evidentele contabile ale societatilor cheltuieli fictive privind vanzarea – cumpararea de piese auto si materiale consumabile, precum si efectuarea unor reparatii la mai multe autovehicule si utilaje. Prejudiciul creat prin desfasurarea acestei activitati infractionale este de aproximativ 3.300.000 de lei", a declarat, pentru MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al judetului Gorj.

Cinci persoane au fost duse la sediul Inspectoratului Judetean de Politie Gorj pentru audieri.