La inceput de vacanta, activitatile de fluidizare si supraveghere a traficului au fost intensificate. Sambata, 1.053 de politisti, dintre care 778 de la rutiera, au actionat, sub coordonarea Directiei Rutiere a Inspectoratului General al Politiei Romane, la nivel national, pentru siguranta traficului rutier, scrie MEDIAFAX.

Politistii au monitorizat traficul rutier pe DN1, DN2, DN6 si DN7 si i-au sanctionat pe cei care au incalcat regulile de circulatie, in special pe cele care stabilesc regimul legal de viteza. Traficul de pe DN1, DN2 si DN7 a fost supravegheat din aer, cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviatie din Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, au fost aplicate, la nivel national, 3.758 de sanctiuni contraventionale conducatorilor auto care au depasit viteza regulamentara. Dintre acestia, 102 soferi au fost sanctionati si cu retinerea permisului de conducere, pentru depasirea vitezei regulamentare cu mai mult de 50 de km/h.