Institutia AP a finalizat, marti, Raportul special privind "Conditiile de detentie din penitenciare si centre de retinere si arestare preventiva, factori determinanti in respectarea demnitatii umane si a drepturilor persoanelor private de libertate".
Referindu-se la evenimente in care au fost implicate persoanele private de libertate in perioada 2014-2015 (decese, agresiuni fizice, proteste cu refuz de hrana, eventuale relatii sexuale intre persoane private de libertate sau intre persoane private de libertate si personalul locurilor de detentie), reprezentantii AP au constatat o incidenta ridicata a formei de protest prin refuz de hrana.
"Pana la data de 25 august 2015, au fost inregistrate 1.103 de cazuri de refuzuri de hrana, din care 387 pentru motive judiciare si 716 pentru motive legate de penitenciar, iar cele mai multe au fost inregistrate la: Penitenciarul Poarta Alba (317), Penitenciarul Galati (131), Penitenciarul Rahova (98) si Penitenciarul Iasi (76). Daca in unitatile penitenciare, motivele cel mai des invocate in cazul refuzului de hrana au vizat aspecte a caror solutionare intra in aria de competenta a conducerii penitenciarelor, respectiv transferuri, conditii de cazare, regimul de detentie, in centrele de retinere si arestare preventiva cauza cea mai frecventa a acestei forme de protest a constat in nemultumirea fata de situatia juridica", se arata in raportul AP.
Conform documentului citat, pe langa suicid, in penitenciare, predomina decesele cauzate de afectiuni medicale cronice. De asemenea, in perioada de referinta mentionata, in centrele de retinere si arestare preventiva s-a inregistrat un singur deces la Centrul de Retinere si Arestare Preventiva Galati.
Mai mult, reprezentantii AP au constatat ca au fost cazuri in care unii detinuti au fost supusi la agresiuni de catre personalul penitenciar sau de alte persoane private de libertate (spre exemplu, 18 cazuri la Penitenciarul Spital Jilava, 52 de cazuri in Centrul pentru Minori si Tineri Bacau).
Potrivit raportului, se remarca recurgerea la autoagresiune ca forma de protest, retinand in acest sens situatia Penitenciarului Galati, in care s-au inregistrat 141 autoagresiuni si ingerari de medicamente sau alte substante si situatia Centrului de Retinere si Arestare Preventiva Suceava cu patru cazuri de autoagresiune.
"De asemenea, se retin cazurile persoanelor private de libertate implicate in agresiuni sexuale (spre exemplu, in Penitenciarul Targu Mures si Centrul Educativ Targu Ocna). Fata de cele expuse, apreciem ca se impun o serie de masuri de ordin legislativ, judiciar-administrativ si financiar cu impact asupra persoanelor private de libertate, precum si asupra sistemului penitenciar si al centrelor de retinere si arestare preventiva, masuri pe care le enuntam ca propuneri dintre care speram ca autoritatile competente sa aleaga cat mai multe si pe cele mai bune (alaturi de altele care pot fi avute in vedere), in scopul asigurarii conditiilor de detentie ca factori determinanti in respectarea demnitatii umane", se mai arata in raport.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Raport AP: Care sunt principalele forme de protest din penitenciare.