"Infiintarea acestei structuri NATO de comanda-control face parte - alaturi de activarea, in luna septembrie, a Unitatii de Integrare a Fortelor NATO (NFIU-NATO Force Integration Unit) - din masurile stabilite in Planul de actiune al Aliantei pentru cresterea capacitatii operationale, adoptat la Summit-ul NATO din Tara Galilor, din 2014", arata un comunicat al Ministerului Apararii Nationale remis MEDIAFAX.
Potrivit MAPN, infiintarea acestui comandament aliat la Bucuresti, ca si a Unitatii NATO de Integrare a Fortelor NATO, este o masura concreta de asigurare a tarii noastre ca stat-membru al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord in contextul evolutiei situatiei de securitate din regiune.
La ceremonie a fost prezent loctiitorul comandantului Comandamentului Aliat Intrunit de la Napoli, generalul-locotenent Alain Parent.
Dupa desfasurarea ceremoniei de activare, care a avut loc la Bucuresti, un detasament al HQ MND-SE a defilat in cadrul Paradei Militare Nationale din Piata Constitutiei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bucuresti: Comandamentul multinational de Sud-Est al NATO a fost activat.