Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanta de Urgenta care extinde cadrul legal actual in sensul ca va permite decontarea tratamentului medical acordat in spitalele din strainatate si pentru pacientii raniti in Clubul Colectiv al caror tratament nu putea fi decontat in baza Formularului 112 (fie sunt tratati in spitale din state care nu apartin UE sau Spatiului Economic European, fie nu au asigurari de sanatate), se precizeaza intr-un comunicat de presa al Guvernului.

Astfel, toate persoanele ranite in incendiul din 30 octombrie din Clubul Colectiv, care isi continua tratamentul inceput in Romania in unitati medicale din strainatate, vor beneficia de plata tratamentului fie din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (prin Formularul 112), fie de la bugetul Ministerului Sanatatii.

Lista persoanelor ranite, inclusiv detalii legate de identificarea lor, se va intocmi de catre Ministerul Sanatatii, iar plata tratamentelor medicale se efectueaza direct in contul unitatii sanitare din strainatate, scrie MEDIAFAX.

De asemenea, in baza actului normativ adoptat miercuri se va plati, de la bugetul Ministerului Sanatatii, contributia personala a pacientilor stabilita conform legislatiei nationale a statelor in care se acorda tratament medical de catre unitatile medicale din strainatate, precum si transportul medical specializat. Plata se va face la solicitarea persoanei ranite, a unui membru al familiei acestuia sau oricarei alte rude sau persoane care isi asuma responsabilitatea conform unei declaratii pe proprie raspundere.

Potrivit purtatorului de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, suma de care beneficiaza ranitii aflati in spitalele din strainatate poate fi suplimentata daca este necesar.

"S-a luat in calcul o suma modica pe pacient, (...) un estimat care, evident, poate diferi foarte mult de la caz la caz, de la situatie la situatie. Ordonanta stabileste suma modica, dar permite, in acelasi timp, si utilizarea unor fonduri suplimentare atunci cand acestea vor fi necesare", a precizat Dan Suciu.

Intrebat de jurnalisti despre ce suma este vorba, purtatorul de cuvant al Guvernului a spus ca "undeva la 90 mii euro per pacinet este o estimare primara". In prezent sunt internate pentru tratament in clinici din strainatate 29 de persoane ranite in incendiul din clubul Colectiv.