"Ma preocupa in mod special inchiderea, in bune conditii, a perioadei de programare 2007-2013 avand in vedere ca mai sunt doar sase saptamanii pana la 31 decembrie 2015 (...) termenul limita pana la care Comisia Europeana accepta facturi pentru a fi decontate pentru perioada de programare 2007-2013", a declarat Comisarul european pentru Politica Regionala, Corina Cretu, intr-o conferinta de presa sustinuta, vineri, la Palatul Victoria.
Corina Cretu a adaugat ca Romania si Comisia Europeana depun eforturi pentru a evita pierderile.
"In opinia noastra implementarea proiectelor din perioada 2007-2013 reprezinta prioritatea absoluta, sigur ca vom depune, impreuna si Comisia Europeana si Romania, toate eforturile pana la sfarsitul anului pentru a evita dezangajarea de fonduri europene sau a limita cat mai mult (pierderile - n.r.). Comisia Europeana, in orice caz, este la dispozitia autoritatilor romane pentru a ajuta, dar atunci cand este vorba de implementare, aceasta este suta la suta responsabilitatea statelor membre", a aratat comisarul european.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cretu: CE si Romania depun eforturi pentru a evita dezangajarea de fonduri europene.