Tanara fusese transferata in Germania de la Spitalul Sfantul Pantelimon, fiind intubata.

La spitale din Germania au ajuns cinci raniti din Colectiv, trei au plecat pe cont propriu, printre care si un cetatean german, iar alte doua au fost transferate, scrie MEDIAFAX.

In urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoana. In doua saptamani de la tragedie au decedat alte 28 de persoane, numarul victimelor ajungand, vineri, la 55.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost ranite si internate in spitale din Capitala. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unitati sanitare din strainatate, insa noua au decedat, trei in Marea Britanie, unul in Israel, doi in Olanda, unul in drum spre Elvetia, unul in Franta si Loredana Darescu in Germania.