"Am vorbit ca o sa-i ajut. Eu o sa vorbesc cu sotia si o sa le ajut. E si un proiect acum la Senat, prin care poate renunta la pensia ei si sa ia pensia domnului Vadim, daca este mai mare. Eu m-am interesat peste tot sa vad daca pot sa o angajez pe fiica lui si la Parlamentul European. Sa vedem ce va fi. O sa merg la sotia lui sa vorbesc. Eu o sa ajut, dar am auzit ca nu stie cum o sa se descurce cu cainii, eu nu dau mancare la caini", a declarat Gigi Becali, vineri, intr-o conferinta de presa.

Corneliu Vadim Tudor a incetat din viata luni, la varsta de 65 de ani, fiind inmormantat joi, scrie MEDIAFAX.

Apropiatii fostului senator spuneau ca acesta avea datorii mari si nu isi mai putea sustine financiar publicatiile, el incercand chiar sa isi vanda o parte din colectia de carti si manuscrise. De asemenea, Corneliu Vadim Tudor a avut peste 100 de procese de calomnie, inclusiv cu parlamentari, iar magistratii l-au obligat la plata unor sume importante drept despagubiri.

“Nu a lasat testament pentru ca noi nu avem averi. Singurul lucru pe care il avem este casa, ziarul si revista. Ne raman noua”, spunea una dintre fiicele acestuia, Lidia.