Data fiind avertizarea de cod portocaliu de canicula si disconfort termic accentuat valabila pentru judetele , Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomita, Calarasi, Braila, Galati,Vaslui si municipiul Bucuresti, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) a instituit, duminica, in intervalul orar 12.00 - 20.00, restrictie temporara a circulatiei vehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone, pe drumurile nationale si autostrazile din judetele afectate.

Exceptie fac vehiculele destinate, transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii si de produse perisabile de origine animala si vegetala, ,cele care participa la interventii in caz de forta majora, de transporturi funerare, transporturi postale, transporturi de echipamente de prim ajutor, transporturi pentru distribuire de carburanti, transporturi de marfuri sub temperatura controlata, transporturi pentru tractari vehicule avariate, transporturi pentru distribuirea de apa si hrana in zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate prin constructie salubrizarii, transporturi apa imbuteliata si de transporturi produse provenite din exploatari agricole.

Masura restrictionarii circulatiei rutiere a fost luata in vederea protejarii sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate, se produc deformatii majore, ireversibile, cu pierderea stabilitatii imbracamintii rutiere, scrie MEDIAFAX.