In ceea ce il priveste, Ungureanu sustine ca a ”riscat enorm” si nu a fost dispus la compromisuri, o atitudine pe care si-o va pastra. ”Continui sa am obsesia decentei, a muncii indarjite si tacute, a cumpatarii si a increderii in viitor”, afirma Ungureanu. Fostul premier a trimis actuala guvernare in ”notele de subsol” ale istoriei, care urmeaza sa fie scrisa de ”romanii corecti si cinstiti, muncitori si optimisti”. ”Celor curiosi si dornici sa stie de mine le raspund astfel: n-am disparut nicaieri. Am doar rabdare”, a avertizat Ungureanu.

Fostul ministru al Justitiei Catalin Predoiu a declarat, duminica, pentru MEDIAFAX, ca, in timp ce el si fostul premier Ungureanu au fost "ministri tehnocrati, sprijiniti politic de PNL si ulterior PDL", Victor Ponta a fost "unul dintre cei mai mediocri ministri politici" si "parte a regimului Basescu" si a calificat drept ”politica ieftina” evenimentul "3 ani de la inceputul sfarsitului regimului Basescu-MRU-Predoiu", care va fi organizat luni de PSD unde sunt invitati toti parlamentarii care au votat, in urma cu trei ani, motiunea de cenzura impotriva Guvernului Ungureanu.

"Sa aniversezi caderea regimului din care ai facut parte, ca decident politic si ministru politic se inscrie in seria de ipostaze «normale» promovate de Ponta. Multiplele ipostaze si tipare ocupationale incercate in viata se exprima acum in conduita sa politica. Trebuie sa-l intelegem, sa il menajam si sa-l dam afara de la guvern, pana nu transforma tara intr-un mare experiment al dedublarii de tip ceausist: la extern una, la intern alta", a mai spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justitiei Catalin Predoiu.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, i-a invitat pe toti parlamentarii care au votat, in urma cu trei ani, motiunea de cenzura impotriva Guvernului Ungureanu, a carui cadere a condus la instalarea Cabinetului USL, sa participe luni, la Palatul Parlamentului, la un eveniment dedicat acestui moment. Evenimentul are tema "3 ani de la inceputul sfarsitului regimului Basescu-MRU-Predoiu" si a fost programat pentru ora 18.00, se arata in anuntul transmis, duminica, de Ponta. "Impreuna, vom reaminti ce a insemnat schimbarea cursului Romaniei din punct de vedere economic si social!​", spune Ponta.