Politistii ieseni au fost solicitati sa intervina in cazul unui copil de zece ani, din localitatea Halceni, comuna Sipote, care a incercat sa se spanzure intr-o anexa a gospodariei. Baiatul ar fi fost descoperit de catre fratele sau, in varsta de noua ani, care i-ar fi taiat funia de care atarna si i-a chemat pe parinti. ”Este vorba despre un copil de zece ani, care, suparat ca familia nu a vrut sa il ia la un praznic, ar fi incercat sa se sinucida intr-o anexa a gospodariei”, a declarat sambata, pentru corespondentul MEDIAFAX, Anca Vijiac, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Iasi.

Copilul a fost transportat in stare grava la Spitalul de Copii ”Sfanta Maria“ din Iasi. ”A fost resuscitat de echipajul SMURD care a ajuns la fata locului, acum este intubat, in coma profunda anoxica, internat la Spitalul «Sfantul Maria»“, a declarat Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD la Spitalul de Urgenta ”Sfantul Spiridon“ din Iasi.