Potrivit anchetatorilor, incepand din 2011 si pana in prezent, Valcov a efectuat operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functia de primar, senator si ministru. El s-ar fi folosit de informatiile obtinute in virtutea functiilor publice, pentru a sprijini o firma de cadastru, una de contabilitate si un birou de avocatura. Procurorii sustin ca aceste firme erau detinute de fostul ministru al Economiei, dar erau administrate prin interpusi.

Darius Valcov a obtinut, astfel, arata procurorii anticoruptie, mai multe bunuri materiale, intre care sumele de 90.000 de dolari si 1.323.850 de lei, trei lingouri de aur, care cantaresc in total trei kilograme, un tablou cu rama aurie, inscriptionat Renoir, un tablou inscriptionat Jean Cocteau si o pictura pe lemn, inscriptionata Aurel Acasandrei, scrie MEDIAFAX.

Anchetatorii sustin ca acestea au fost depozitate intr-un seif, care era lasat spre pastrare unei persoane apropiate fostului ministru.

Procurorii fac cercetari cu privire la savarsirea infractiunilor de trafic de influenta si efectuare de operatiuni financiare incompatibile cu functia.

In acest context, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, a transmis procurorului general al Romaniei referatul cauzei, pentru ca acesta sa sesizeze Senatul, pentru a se obtine avizul necesar efectuarii in continuare a urmaririi penale a lui Darius Valcov. De asemenea, DNA a cerut si incuviintarea retinerii si arestarii fostului ministru al Economiei.