Potrivit surselor citate, ambasadorul Gerard Corr a fost transportat cu o ambulanta la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, dupa ce a cazut si s-a lovit la cap, la scurt timp dupa ce a iesit din restaurant, aflat pe strada Buzesti.
Potrivit unor martori, ambasadorul era insotit de alti doi barbati, iar la un moment dat, i s-a facut rau, la aproximativ 30 de metri de restaurant. Cei doi barbati care il insoteau l-au sprijinit sa nu cada si l-au intrebat daca se simte bine, el spunand ca si-a revenit. La scurt timp, ambasadorul a cazut si s-a lovit cu capul de asfalt, in timp ce se afla pe carosabil, pe o pista de biciclisti.
Martorii au declarat, pentru MEDIAFAX, ca in acel moment trecea prin zona o ambulanta, insa aceasta transporta un pacient cu suspiciune de infarct. Echipajul medical a solicitat insa o alta masina, cu medic, care a ajuns in cateva minute la fata locului. Cu un minut inainte de sosirea echipajului de la Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov a venit in zona si un echipaj de prim ajutor SMURD.
Echipajul de la ambulanta i-a acordat ambasadorului primele ingrijiri, apoi l-a transportat la spital.
Medicii de la Spitalul Floreasca au stabilit ca Gerard Corr a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, ambasadorul fiind supus de urgenta investigatiilor medicale, au precizat sursele citate. Martorii au mai spus ca ambasadorul Irlandei merge frecvent la acel restaurant, pentru a manca la pranz.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ambasadorul Irlandei la Bucuresti, transportat de urgenta la spital.