Anul 2015 a fost declarat de Guvern drept "Anul Veteranilor de Razboi", dedicat marcarii a 70 de ani de la incetarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, anunta Executivul.

"Decizia a fost luata la propunerea Ministerului Apararii Nationale, avand in vedere contributia majora a Armatei Romane la incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial", se afirma intr-un comunicat, potrivit MEDIAFAX.

Ministerul Apararii Nationale va organiza o serie de manifestari cultural-artistice si cu tematica specifica in onoarea veteranilor de razboi si pentru cinstirea eroismului, jertfelor si memoriei celor cazuti in luptele din cel de-Al Doilea Razboi Mondial.