Potrivit datelor furnizate de Prefectura Dambovita, in urma ploilor abundente din ultimele ore paraiele Jirnov si Holboca au iesit din matca, provocand inundatii in comuna Rascaieti. Afectate sunt satele Rascaieti si Vultureanca, unde 80 de gospodarii au fost inundate, iar apele revarsate ale celor doua paraie au colmatat 15 fantani.

Inundatii s-au produs si in comunele Cojasca si Contesti, in urma cantitatilor mari de precipitatii, insa efectele acestora nu sunt de amploarea celor de la Rascaieti.

Conform datelor furnizate de reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dambovita, in cursul zilei de duminica o casa si o curte au fost inundate in comuna Cojasca, satul Iazu, in timp ce in comuna Contesti, satul Balteni, au fost inundate trei gospodarii, scrie MEDIAFAX.
Cod PORTOCALIU de inundatii in Dambovita si Giurgiu Duminica, hidrologii au actualizat o atentionare cod galben pe raurile din bazinele hidrografice Doamnei, Neajlov si Sabar (judetele Arges, Dambovita, Giurgiu si Ilfov) si au emis o atentionare cod portocaliu de inundatii, care va fi valabila de duminica de la ora ora 22.00 si pana marti la ora 14.00 pe raul Neajlov, sector Moara din Groapa, si Vadu Lat, judetele Dambovita si Giurgiu.