Potrivit unui comunicat al Administratiei prezidentiale, Traian Basescu a semnat. luni, decretul de gratiere a Garofitei Mocanu pentru restul ramas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de inchisoare, aplicata pentru savarsirea infractiunii de furt calificat. Decizia presedintelui Traian Basescu are la baza "motive umanitare", se arata in comunicat.

Garofita Mocanu este mama a sase copii cu varste cuprinse intre un an si 11 ani. Ea este cea de-a treia femeie gratiata anul acesta de seful statului. Presedintele Traian Basescu a mai gratiat, pe 8 septembrie, o femeie bolnava, in varsta de 72 de ani, condamnata pentru coruptie, subliniind ca a facut public acest lucru deoarece nu vrea ca presa sa-l critice pentru ca a gratiat o persoana corupta, scrie MEDIAFAX.

Tiron Jana, nascuta in 1942, a fost condamnata prima data la doi ani cu suspendare in 1992 si a doua oara la patru ani cu executare in 1997, dar nu a executat pedeapsa deoarece "certificatele de la dosar arata ca a fost operata de neoplasm mamar, ca are ciroza hepatica, abdomen operat, insuficienta cardiaca, diabet zaharat", a explicat Traian Basescu.

O alta femeie, mama a cinci copii, a fost gratiata de seful statului, pe 3 iunie. Angelica Lican mai avea de executat un rest de pedeapsa de doi ani si sase luni pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.