Potrivit Codului Rutier, cauciucurile de iarna nu sunt obligatorii incepand cu data de 1 noiembrie, dar sunt obligatorii chiar si in octombrie (sau in orice alta luna a anului) in cazul in care se circula pe drumuri publice acoperite cu zapada, gheata sau polei. Conform Brigadei Rutiere a Capitalei, purtarea anvelopelor de iarna este obligatorie din momentul in care incepe sa ninga, indiferent de perioada, cat timp este carosabilul acoperit de zapada, scrie mediafax.

„Obligativitatea dotarii autovehiculelor cu cauciucuri de iarna nu depinde de un anumit interval de timp, ci de conditiile meteorologice, dupa cum se precizeaza in Ordonanta de Guvern 5/2011. Astfel, soferii trebuie sa aiba cauciucuri de iarna doar cand circula pe drumuri acoperite cu zapada, gheata sau polei, indiferent de perioada calendaristica” a declarat pentru Promotor Andrei Codau, inspector la Brigada Rutiera.