Incidentul a avut loc in localitatea Termini Imerese, situata in apropierea orasului Palermo.

Un roman s-a prezentat la sectia de urgente a Spitalului Cimino, avand o plaga deschisa la o mana. Insotit de alte cinci persoane, romanul nu a avut rabdare ca medicul italian sa termine consultarea si ingrijirea unui alt pacient, scrie MEDIAFAX.

Romanii de etnie roma au facut scandal si l-au agresat pe medicul de garda, care a avut nevoie, la randul sau, de ingrijiri medicale. Carabinierii, chemati de alti pacienti care au observat scena, i-au retinut pe cei sase romani pentru agresiune si ultraj.