Potrivit Politiei Judetene Suceava, peste o suta de politisti participa la perchezitii pentru identificarea mai multor persoane suspecte de furturi, talharii, detinere de arme de foc si contrabanda cu produse accizabile, transmite MEDIAFAX.

Sunt vizate mai multe grupuri infractionale, intre care si unul din comuna Scheia, format din patru minori suspecti de furturi. Trei dintre acestia au fost identificati in urma cu cateva zile, iar al patrulea a fost identificat joi, el avand 14 ani si fiind liderul grupului.

Actiunile se desfasoara cu preponderenta in localitatile din zona DN 17, pe ruta Suceava - Vatra Dornei, urmand sa fie obtinute probe in peste 50 de furturi, cinci talharii, contrabanda si infractiuni la regimul armelor si munitiilor.