Potrivit reprezentantilor ISU Neamt, incendiul a izbucnit in jurul orei 23.40, la fata locului deplasandu-se noua autospeciale ale institutiei cu sase ofiteri si 82 de subofiteri, informeaza MEDIAFAX.

De asemenea, pentru lichidarea flacarilor au intervenit voluntari de la un serviciu privat din oras.

Pompierii au reusit sa stinga incendiul dupa aproximativ patru ore, iar la fata locului a ramas un echipaj pentru supraveghere si prevenirea reizbucnirii focului.
In urma incendiului puternic, Piata Centrala din Piatra Neamt, formata dintr-o hala si o constructie cu parter si etaj, a ars in totalitate, fara sa fie insa inregistrate persoane ranite.

Pompierii si politistii au declansat o ancheta in acest caz pentru stabilirea cauzelor incendiului.

In Piata Centrala, aflata in proprietatea Primariei, se vindeau fructe, legume, carne, iar la etaj erau amenajate magazine cu diverse produse.