MApN a transmis vineri presei un comunicat ”referitor la incidentul semnalat marti, 10 iunie, in localitatea Manolache, judetul Ilfov”.
Ministerul Apararii nu mentioneaza despre ce incident este vorba, nici daca a fost ranit un barbat, asa cum a relatat presa, si nici care este starea acestuia.

”MApN detine un poligon de tragere situat la aproximativ 2 km de locul incidentului. In data de 10 iunie s-au executat trageri in intervalul orar 10.00-13.00 cu armament individual de infanterie, respectiv pistol mitraliera cal. 7.62 mm. Distanta pana la care munitia folosita in poligon are efect letal este de maximum 1.000 m. Sedintele de tragere au fost suspendate in poligon pana la finalizarea cercetarilor efectuate de organele abilitate”, este singura precizare a MApN, facuta la trei zile de la incident, dupa ce informatii legate de acesta au aparut in presa, transmite MEDIAFAX.

Astfel, conform relatarilor presei, in urma cu cateva zile, in timpul unor exercitii militare din Complexul de Pregatire Militara Catelu, baza ce apartine Ministerului Apararii, in localitatea Manolache, un proiectil de razboi a lovit un barbat aflat la aproximativ 2 kilometri distanta de poligon, in curtea casei unor prieteni. Barbatul a fot ranit la spate, in apropierea coloanei vertebrale, insa nu grav. Procurorii militari au deschis o ancheta in acest caz.