Potrivit unui comunicat al Politiei Romane, politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bihor, fac 12 perchezitii in municipiul Oradea, la sediile sociale ale unor societati comerciale si la locuintele a noua persoane suspectate de evaziune fiscala in domeniul achizitiilor intracomunitare de carne, scrie MEDIAFAX.

Prejudiciul in acest dosar este estimat la 1.800.000 de euro.

La actiunea participa peste 50 de politisti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul pentru Actiuni Speciale si de la Politia Oradea, iar la finalizarea perchezitiilor persoanele vizate vor fi duse la audieri la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Bihor.