"Stiti ca nu mai pot sa organizez sarbatorile campenesti de 1 Mai pentru ca nu avem mici intrucat venise un singur ofertant, l-am declarat castigator si a fugit de frica, s-a retras. A fost achizitie publica, s-a prezentat unul singur, ala din Brasov, din Constanta nici unul, a fost declarat castigator dupa care a spus: «domnule, mie imi e frica daca va dau mici o sa ma caute zece ani in urma ce am facut». S-a retras. Imi pare rau in primul rand pentru oameni", a declarat miercuri, Radu Mazare, la intrarea in sediul IPJ Constanta.
In ultimii ani, Primaria Constanta a organizat de 1 Mai sarbatori campenesti in trei locatii din municipiu, in care a oferit constantenilor mici, dar si concerte de muzica populara.
Mazare a spus ca va sarbatori 1 Mai prin munca intrucat joi vine pe litoral premierul Victor Ponta, acesta urmand sa viziteze mai multe obiective impreuna cu primarul Constantei.
Edilul Constantei a mai spus ca in noaptea de 1 Mai va merge intr-un club din Mamaia, unde va avea loc lansarea noului imn al statiunii, care este interpretat de catre Delia si Speak. El a precizat ca aceasta melodie va beneficia si de un clip in care primarul va aparea, dar ca deocamdanta nu stie foarte multe detalii despre realizarea acestuia.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mazare: Primaria nu ofera mici de 1 Mai.