Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, in intervalul cuprins intre 16 aprilie, ora 18.00 si 17 aprilie, ora 20.00 va ploua in cea mai mare parte a tarii.

Judetele aflate sub cod galben sunt Caras-Severin, Gorj, Valcea, Mehedinti, Dolj, Olt, precum si jumatatea de nord a judetului Arges.

In Oltenia si in sudul Banatului, cantitatile de apa vor depasi local 25-30 de litri pe metru patrat si izolat 50 litri pe metru patrat, iar vantul va avea intensificari cu viteze de 50- 60 kilometri pe ora.

In zona de munte va ninge, iar in Muntii Banatului si vestul Carpatilor Meridionali stratul de zapada nou depus va fi consistent si vor fi rafale de vant de peste 70 kilometri pe ora.

Meteorologii au precizat ca de miercuri dupa-amiaza si pana joi seara, vantul se va intensifica si in Muntenia, unde va depasi la rafala 60 de kilometri pe ora.