Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica au finalizat cercetarile si au dispus trimiterea in judecata a Luminitei Iordache, sub aspectul savarsirii infractiunii de conflict de interese, se arata intr-un comunicat de presa al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie remis, luni, agentiei MEDIAFAX.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Luminita Iordache, in calitate de deputat in Parlamentul Romaniei, a propus angajarea fiicei sale pe post de referent in cadrul biroului sau parlamentar si a avizat contractul individual de munca al acesteia, din februarie 2009 pana la sfarsitul mandatului. Fiica Luminitei Iordache ar fi obtinut astfel 18.763 de lei, suma platita din bugetul Camerei Deputatilor.

Dosarul va fi judecat de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

In noiembrie 2013, Agentia Nationala de Integritate a solicitat Parchetului instantei supreme sa faca verificari in cazul Luminitei Iordache, dupa ce a constatat ca aceasta a fost in conflict de interese.

Luminita Iordache, deputat in mandatul 2008-2012, a fost in PSD pana in aprilie 2010, ulterior trecand la UNPR.